Florin Răducioiu a comentat scandalul în care este implicat antrenorul Andrea Mandorlini cu Ciprian Deac, simbolul fostei campioane a României, CFR Cluj.
Specialistul emisiunii ”Fotbal Show” a atras atenţia asupra faptului că în astfel de conflicte de obicei tehnicienii sunt cei care au de suferit, nu fotbaliştii emblematici ai unei echipe.
Citește și
Florin Răducioiu îl sprijină pe Ciprian Deac
Răducioiu a evitat să dea un verdict în privinţa demiterii lui Andrea Mandorlini, însă nu a negat această posibilitate, aratându-şi inclusiv susţinerea faţă de Ciprian Deac.
”Bineînţeles că e o problemă! Nu ştim exact ce se întâmplă acolo. De ce s-a ajuns la astfel de probleme? Cu adevărat Deac este un jucător extraordinar de important. L-aş numi o legendă a acestui club, a făcut foarte multe pentru acest club (n.r.- Viorel Moldovan, în completare: când spui CFR te gândeşti la Deac).
Nu ştim care este forma lui fizică, forma lui mentală, dar cred că ar merita să joace. Nu ştiu în momentul de faţă, dar cred că omul ăsta încă mai poate să dea ceva acestei echipe. Sunt ferm convins de asta, evident că aici e vorba şi de alegerea antrenorului.
Dar, mare atenţie, pentru că în momentul în care intră un jucător mare al unui club în conflict cu un antrenor, de obicei antrenorul este în pierdere. Ascultaţi-mă ce vă spun eu! Când este un conflict de genul acesta întotdeauna antrenorul plăteşte, nu jucătorul care face parte din istoria acestui club.”, a declarat Florin Răduciou în exclusivitate pentru Prima Sport 1.
Ciprian Deac s-a dezis de acuzaţiile aduse de tatăl său
Ciprian Deac s-a dezis de acuzaţiile aduse de tatăl său antrenorului Andrea Mandorlini. Ioan Deac afirmase că tehnicianul italian îşi bate joc de copilul său, acordându-le minute fotbaliştilor pe care i-a transferat în perioada de mercato din vară.
Decarul ”feroviarilor” a declarat că nu poate să accepte ce a spus tatăl său, chiar dacă îl înţelege că îşi doreşte să îşi vadă fiul mai mult pe teren. Ciprian Deac şi-a arătat nemulţumirea faţă de părintele său pentru că a discutat cu presa îl loc să îi vorbească lui.
”De când am văzut că a apărut acel articol mi-am dorit foarte mult să clarific situaţia, să spun că nu-mi convine, nu-mi face cinste. Sunt foarte supărat de cele apărute, aşa că voiam să îmi spun părerea.
Îmi pare rău că au apărut asemenea lucruri, mai ales că mai avem 6 meciuri foarte importante la care trebuie să fim liniştiţi şi concentraţi.
Voiam să îmi cer scuze pentru cele întâmplate. Pe de-o parte îl înţeleg şi pe tatăl meu, e subiectiv şi fiecare tată de fotbalist îşi doreşte ca fiul să joace cât mai mult, dar nu pot accepta asemenea lucruri. Dacă avea ceva de zis trebuia să vorbească direct cu mine, nu cu presa. Eu nu m-am băgat în niciun conflict, fug de ele, nu îmi place scandalul.
Vreau să spun că nu ne-a afectat vestiarul, suntem în continuare uniţi, băieţii sunt concentraţi la meciurile care urmează”, a afirmat Ciprian Deac, conform GSP.
Mai mult decât atât, mijlocaşul a precizat că nu are nevoie de un avocat la aproape 40 de ani şi a mărturisit că nu a putut să doarmă din cauza informaţiilor apărute în presă.
”Am vorbit şi cu antrenorul, era normal, cred că nimănui nu-i place să vadă asemenea articole. Îl înţeleg perfect şi pe dânsul, dar cred că cel mai rău am ieşit eu din această poveste. Am aproape 40 de ani şi nu am nevoie de avocaţi, ca cineva să vorbească în numele meu.
Nu ştiam de acest articol, şi eu am fost surprins. Îmi pare rău că s-a ajuns aici, nu-mi face cinste şi nu mă reprezintă. Am muncit de mic să-mi fac un nume, să ajung la o echipă bună, să fac performanţă şi să se vorbească lucruri bune.
Referitor la ce s-a întâmplat, sunt supărat. Azi-noapte nu am reuşit să adorm, m-a afectat foarte mult”, a completat veteranul din Gruia în vârstă de 37 de ani.
Sursa foto: Sport Pictures