FCU Craiova a învins pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FC Voluntari, în meciul de debut al etapei a cincea din Superligă.
Nicolae Dică şi-a lăudat jucătorii, însă a declarat că vrea mai mult şi nu consideră că are parte de linişte, după un start de sezon sub aşteptări.
Citește și
”Am făcut pressing bun, am fost agresivi. Îi felicit pe băieţi pentru raţiunea pe care au avut-o şi în continuare trebuie să fim conştienţi că ne aşteaptă partide grele. Ne bucurăm că am reuşit să câştigăm al doilea joc consecutiv, dar nu am realizat nimic. Trebuie să rămânem calmi. Am încredere în băieţi că putem să realizăm lucruri împreună, să facem performanţă.
La fotbal nu există linişte. Eu întotdeauna vreau mai mult, nu mă mulţumesc niciodată cu puţin. Cu multă muncă, cu multă disciplină, putem să realizăm treaba asta. Jucătorii au înţeles mesajele noastre şi în continuare trebuie să avem aceeaşi atitudine”, a spus Dică, la flash-interviuri.