Empoli a încheiat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-2, meciul cu formaţia Spezia, din etapa a 22-a din Serie A. Echipa lui Răzvan Marin a egalat în al patrulea minut al prelungirilor. Confruntarea a fost în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro.
A fost un meci cu multe evenimente pe Stadionul Carlo Castellani, unde Răzvan Marin a fost integralist la Empoli. Gazdele au rămas în zece din minutul 21, când Parisi a fost eliminat cu roşu direct după ce a scos balonul e pe linia porţii, comiţând henţ.
Citește și
Daniele Verde a executat penaltiul, dar portarul Vicario a respins, după care arbitrul a dictat repetarea loviturii pentru că apărătorii lui Empoli intraseră în careu înainte de execuţia lui Verde. Acelaşi jucător a rămas la execuţie şi a deschis scorul, în minutul 25. Tot Verde a făcut 2-0 pentru Spezia în minutul 31.
Empoli a avut o ocazie în minutul 45 în care a fost implicat şi Răzvan Marin, dar în partea a doua a meciului s-a restabilit şi echilibrul numeric, după eliminarea lui Esposito, de la Spezia.
Cu un Răzvan Marin activ, gazdele au forţat şi au înscris în minutul 71, prin Cambiaghi, iar în minutul 90+4 Empoli a egalat prin Vignato.
Empoli se află pe locul 9 în Serie A, cu 27 de puncte, iar Spezia ocupă poziţia 17, cu 19 puncte.