UTA Arad a învins pe teren propriu, scor 2-1, formaţia FCSB, căreia i-a administrat prima înfrângere din acest sezon. Doi jucători ai bucureştenilor au fost eliminaţi: Pantea şi Coman.
Antrenorul gazdelor, Mircea Rednic a declarat că este foarte fericit pentru că elevii săi au reuşit să se impună în faţa liderului, mai ales că cele 3 puncte vin după o perioadă grea.
Citește și
”E fericire mare. Aşteptam victoria asta, mai ales că vine după o perioadă mai grea. Ne-am pornit mai greu, am pierdut multe puncte pe greşelile noastre.
Am început prost, dar mi-a plăcut reacţia echipei. Am avut situaţii, am pus presiune pe apărarea lor, ştiam că e punctul lor vulnerabil, a venit şi golul, apoi am gestionat bine.
La atmosfera care a fost, n-ai cum să nu reacţionezi, incredibil a fost. Le mulţumesc suporterilor, că era un moment, aşa, cu tensiune în oraş.
(n.r. despre fazele controversate) Eu zic că a fost un arbitraj bun. Grupul merită această victorie, lumea o să fie mai mulţumită”, a spus Rednic, la finele partidei.