Sepsi Sfântu Gheorghe s-a calificat în finala Cupei României Betano, după ce a trecut clar în semifinale de CFR Cluj, scor 3-0.
Au marcat Păun ‘9, Ştefănescu ’29 şi Rondon ’81.
Dan Petrescu a recunoscut superioritatea celor de la Sepsi şi a punctat că oboseala acumulată în acest sezon şi-a grav cuvântul în jocul elevilor săi.
Citește și
”A existat o singură echipă, asta e realitatea. Jucătorii de la meciul cu Farul nu şi-au revenit. Am avut mult stres la meciul cu Farul, drumul de la Constanţa a fost lung. Ieri am venit de la Cluj, alte 5 ore cu autocarul.
Se vedea că vor, dar nu pot. Burcă mi-a zis că nu putea să alerge. Poate e greşeala mea, trebuia să bag mai mulţi jucători odihniţi. Am arătat mai bine în 10 oameni. De asta îmi pare rău astăzi, că trebuia să bag 7-8 jucători noi faţă de meciul cu Farul. Dar am zis să respectăm competiţia.
E al 57-lea meci, suntem foarte obosiţi. Nu ştiu cum o vom scoate la capăt. Camora a intrat după accidentare, Burcă era foarte obosit. Acolo s-a pierdut meciul, la cartonaşul roşu. Chiar dacă era 2-0, nu se ştie niciodată.
Cei de la Sepsi au meritat, sunt specialiştii Cupei, le doresc succes”, a spus Petrescu, la finele partidei.