Nicolae Dică a vorbit, la finalul meciului FCSB - FC U Craiova 1-1, despre minusurile echipei sale, schimbarea lui Bouhenna încă de la pauză şi transferul lui David Miculescu.
"Prima repriză nu a fost foarte bună. Defensiv nu i-am închis. Ne-am dus în presing, am recuperat baloane, dar am avut probleme pe contraatacurile lor, ne-au pus probleme mai ales cu Bauza, un jucător de calitate. N-am avut posesia pe care o vreau, n-am pus presiune, ne-am creat puţine ocazii.
Citește și
La pauză, i-am făcut să înţeleagă că trebuie să jucăm altceva. Am intrat bine, ne-am creat ocazii, am avut posesie, am marcat, păcat că a venit penalty-ul lor. În ultimele 10 minute, ne-am creat 3-4 ocazii mari. Am recuperat mingea imediat, am pus presiune pe ei, aşa trebuie să jucăm", a spus Dică, la microfonul Prima Sport.
"Am avut probleme pe zona centrală. Nu e într-o formă fizică foarte bună. La CFR nu a jucat, la noi a fost accidentat, am vrut să-i dau minute, dar Dawa şi Tamm formează un cuplu bun în acest moment şi am considerat că e OK să-l schimb ca să închid mai bine zona centrală. O să-l mai folosesc pe Bouhenna, de ce nu? Sper să ne ajute Dumnezeu să ne calificăm în grupe, campionatul e foarte lung, vor avea toţi şanse", a punctat Dică în momentul în care a fost întrebat despre situaţia lui Bouhenna.
"Îl aşteptăm şi pe Miculescu, avem nevoie de concurenţă, de dubluri pe posturi, mai avem nevoie de jucători, s-a văzut şi azi. Şi patronul doreşte să aducă jucători. Sperăm să-i aducem cât mai rapid", a mai declarat antrenorul FCSB-ului.