CFR Cluj a câştigat în deplasare, meciul cu Universitatea Cluj, scor 2-1, în etapa a 15-a din Superligă. Toate cele trei goluri au fost marcate din lovituri de la 11 metri.
Dan Petrescu s-a arătat dezamăgit de fanii rivalei locale, care l-au jignit pe durata partidei.
Citește și
”Am fi vrut mai mult să avem centrări mai bune, nu au fost aşa bune. Pe final am suferit foarte mult de final. U Cluj a făcut un meci foarte bun, se vede mâna lui Neagoe de când a venit. Nu am văzut fazele de penalty nu ştiu ce cred, vă zic la următoarea conferinţă de presă.
Publicul e liber să facă ce vrea. Toate legendele sunt înjurate. I-am lăsat să mă înjure non stop. Asta este România! Doar în România se întâmplă ăsta. Nu există, exact cum e la rasism trebuie făcut. Eu nu am treabă cu spectatori, nu mă înjur cu ei. Trebuia întrerupt meciul, nu există alte stadioane în lume unde un antrenor să fie înjurat de mamă, soţie etc”, a declarat Dan Petrescu după meci.