CFR Cluj a învins luni seara, pe teren propriu, formaţia Sepsi Sf. Gheorghe, scor 2-1, în ultimul meci al etapei a 14-a din Superligă. CFR a urcat pe locul 3 în clasament, cu 23 de puncte.
La Cluj, scorul a fost deschis de oaspeţi, prin Denis Ciobotariu, în minutul 27. Egalarea a venit în minutul 33, de la şutul lui Yuri. Golul victoriei clujene a fost marcat de Muhar, cu o lovitură de cap, în minutul 84.
Campioana României a ajuns la şase partide la rând fără eşec. Dan Petrescu a fost mulţumit în linii mari de joc, dar a punctat faptul că elevii săi puteau să fie egalaţi la ultima fază.
Citește și
"Orice victorie e importantă, această cu atât mai mult cu cât e împotriva lui Sepsi, o echipă bună. Singurul lucru care m-a nemulţumit a fost ultima fază, pe care am gestionat-o prost şi era să luăm gol. Suntem o echipă matură şi trebuie să judecăm altfel asemenea faze.
(n.r. pe cine a remarcat) Pe Muhar l-am antrenat în Turcia. Ştiam ce jucător şi pe Boateng l-am văzut când am jucat cu cei de la Helsinki şi l-am dorit. Sunt doi fotbalişti fantastici. Felicit echipa, mai ales că veneam după două meciuri cu intensitate mare contra celor de la Slavia.
Da, în prima parte am făcut pressing sus, chiar m-am mirat că am avut un ritm aşa cum. Nu sunt foarte mulţumit de rezerve, care nu mi s-au părut la un nivel bun. E clar că o să folosim altă echipă în Cupă. O să trimit jucători care să ne câştige meciul", a declarat Petrescu, la flash-interviuri.