Dan Alexa, antrenorul echipei FC Botoşani, a declarat după meciul pierdut luni, la Sfântu Gheorghe, 2-5 cu Sepsi, că se gândeşte să demisioneze de la formaţia moldoveană.
”Vorbind strict de joc au fost două reprize total diferite. Am avut o primă repriză bună, în care am jucat bine. E un eşec pe care mi-l asum. Sunt vinovat, după toate schimbările pe care le-am făcut. Nu are rost să se spună că nu marcăm, că primim multe goluri. Mă gândesc să nu mai continui pentru că parcă dau aşa, în gol.
Sunt lucruri care mie nu imi plac, nu le controlez şi de aceea mă gîndesc să plec. O să am o discuţie cu dl. Iftime, pe care îl apreciez, doar că în situaţia asta nu se mai poate continua. E foarte greu să ajungi să fii blazat. Să joci aşa, o repriză bună şi una foarte slabă. Îmi pare rău că nu am reuşit mai mult. Pe noi, antrenorii, ne ţin rezultatele, restul e vrăjeală, credeţi-mă!”, a declarat Dan Alexa.
Echipa Sepsi OSK a învins luni, pe teren propriu, scor 5-2, formaţia FC Botoşani, într-un meci din etapa a 13-a din Superligă. FC Botoşani nu are nici o victorie în acest sezon şi ocupă locul al 16-lea, ultimul, în Superligă, cu 6 puncte.
Citește și