Farul Constanţa a învins în deplasare, scor 3-2, formaţia Poli Iaşi, într-un meci din etapa a 18-a a Superligii. Oaspeţii au condus cu 3-0.
Este prima victorie a Farului după şase etape.
A fost un meci foarte bun pentru Constantin Budescu, care a reuşit un gol şi o pasă decisivă, iar în repriza a doua a fost schimbat.
Citește și
"Rămânem cu acea repriză bună. Din păcate, în a doua repriză nu am mai jucat la fel, n-am mai avut ocazii, am preferat să ne retragem, cu toate că nu ne-am dorit. Am intrat într-o degringoladă şi cam asta a fost. Important e că am câştigat, chiar dacă în a doua repriză am suferit. Sunt trei puncte meritate, foarte bune.
Asta ne mai trebuia, să ne egaleze iar în ultimul minut, după două meciuri cu Botoşani şi Hermannstadt, când am fost egalaţi pe final.
Eu supărat că am fost schimbat? De ce să fiu supărat? Nu. A trebuit să ne retragem. Era 3-2 şi am preferat să menţinem acest rezultat”, a spus Budescu, la final de meci.