CFR Cluj a câştigat clar pe teren propriu, cu scorul de 3-0, conta celor de la Sepsi OSK, într-un meci restant din etapa a cincea a Superligii.
Golurile au fost marcate de Tachtsidis ’41 (penalty), Camora ’70 şi Bîrligea ’81.
Sepsi a ajuns la 4 partide la rând pierdute, iar Liviu Ciobotariu s-a declarat foarte îngrijorat de prestaţia elevilor săi. Tehnicianul a vorbit şi despre posibilitatea de a fi demis.
Citește și
”E un rezultat greu de digerat, venit într-un moment greu al nostru. La 3-0, nu poţi să mai spui că ai avut o evoluţie satisfăcătoare. Scorul este mare, în ceea ce a însemnat desfăşurarea partidei. Am avut o primă repriză reuşită, cu posesie bună, situaţii de a marca, dar a venit acel minut 40 în care am primit penalty.
Este o situaţie apăsătoare, o situaţie grea. Va trebui să ieşim foarte repede de aici. E clar că ne-am pierdut moralul, ne-am pierdut încrederea
(n.r. dacă se teme că ar putea fi demis) Asta este viaţa noastră, a antrenorilor. Noi încercăm să facem rezultate pozitive. Eu încerc să-mi fac munca bine. Am avut un început foarte bun, acum e clar că suntem într-o scădere.
Pe un antrenor îl ţin rezultatele, asta e clar. Nu ştiu, trebuie să întrebaţi conducerea”, a spus Ciobotariu la final de meci.