Arbitrul Istvan Kovacs va conduce la centru meciul AC Milan - Napoli, care va avea loc, miercuri, de la ora 22.00, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Duelul va fi LIVE la Prima Sport 2 şi www.primaplay.ro.
Citește și
Kovacs va fi ajutat la cele două linii de către arbitrii asistenţi Vasile Florin Marinescu şi Mihai Ovidiu Artene, cel de-al patrulea oficial fiind Horaţiu Mircea Feşnic.
În camera VAR se vor afla Bastian Dankert şi Marco Fritz (ambii din Germania).
Observator pentru brigada de arbitri va fi italianul Roberto Rosetti, iar delegat de joc a fost desemnat Aristeidis Stavropoulos (Grecia).
Partida dintre AC Milan şi Napoli va avea loc miercuri, 12 aprilie, de la ora 22:00, pe San Siro din Milano.
Celălalt meci de miercuri, din sferturile Ligii Campionilor, Real Madrid - Chelsea, va fi arbitrat de francezul François Letexier, ajutat de Cyril Mugnier şi Mehdi Rahmouni.
Stephanie Frappart va fi rezervă la meciul de pe Santiago Bernabeu.
Sferturile Ligii Campionilor, LIVE la Prima Sport!