”U” Banca Transilvania Cluj a învins miercuri, în deplasare, formaţia Buducnost Podgorica, scor 79-77 (31-45), în ultimul meci din 2023, în grupa B a BKT EuroCup. U BT Cluj a fost condusă şi la 15 puncte şi a condus prima dată cu două minute înainte de final.
Principalii marcatori ai meciului au fost Popovic 13 puncte, Paul 13, Kamenjas 12, pentru Buducnost, respectiv Stipanovic 16, Richard 16, Jones 13, pentru U BT Cluj.
Citește și
În minutul 34 al partidei, pivotul Andrija Stipanovic, de la U BT Cluj, a atins borna de 1.000 de puncte marcate în întreaga carieră în EuroCup.
În etapa a XIII-a s-au mai jucat meciurile dintre ratiopharm Ulm – Turk Telekom 79-85 şi JL Bourg – Gran Canaria 92-84, celelalte programate fiind între Aris Salonic – Slask Wroclaw şi Energia Trento – Lietkabelis.
În meciurile anterioare din grupa B, U BT Cluj a obţinut rezultatele: 80-71 şi 84-95 cu Turk Telekom, 70-67 şi 80-76 cu Slask Wroclaw, 88-92 şi 89-98 cu JL Bourg, 89-74 cu Buducnost Podgorica, 61-59 cu Aris Salonic, 86-75 cu ratiopharm Ulm, 98-60 cu Energia Trento, 70-92 cu Gran Canaria, 120-111 cu Lietkabelis Panevezys.
După 13 etape, JL Bourg a devenit lider, cu 11 victorii şi 2 eşecuri, iar deţinătoarea trofeului, Gran Canaria, este pe locul 2 (10 victorii şi 3 înfrângeri), fiind urmată pe locul 3 de U BT Cluj (9 victorii, 4 înfrângeri).