Manchester City a învins joi seara, în deplasare, scor 4-0, formaţia Brighton, în ultimul meci al etapei a 34-a din Premier League.
„Cetăţenii” lui Guardiola nu au avut probleme la Brighton, acolo unde au condus cu 3-0 la pauză, după reuşitele semnate de Kevin de Bruyne (min. 17) şi Phil Foden (min. 26 şi 34). Julian Alvarez a înschis tabela în minutul 62 şi Manchester City s-a impus cu 4-0.
Citește și
Manchester City este pe locul secund în campionat, cu 76 de puncte, la un singur punct de lider, Arsenal Londra. City are însă un meci mai puţin atât faţă de „tunari”, cât şi de echipa de pe locul 3, FC Liverpool (74 de puncte).