Barcelona a avut un meci de coşmar la Valencia, terminat prost, 0-2. În direct pe Look Plus, „liliecii” au făcut probabil cel mai bun joc din acest sezon şi au dominat-o clar pe Barcelona. Au ratat şi un penalty prin Gomez (minutul 12) şi au irosit o sumedenie de ocazii, dar chiar şi aşa au înscris de două ori, fără să primească gol.
Acelaşi Gomez s-a aflat la originea primului gol după ce şutul său a fost deviat în propria poartă de Alba (minutul 48). Şi tot Gomez a stabilit scorul final, 2-0, în minutul 77, iar Barcelona suferă a patra înfrângere în acest sezon, după doar 21 de meciuri.
Totuşi, catalanii rămân cel puţin deocamdată pe primul loc cu 43 de puncte, la fel ca şi Real Madrid, dar cu un golaveraj superior. Madrilenii au însă un meci mai puţin disputat şi vor înfrunta pe Valladolid, duminică, de la ora 22.00, în direct pe Look Sport. Real are nevoie de o simplă remiză pentru a urca pe primul loc. De cealaltă parte, Valencia, echipa care a învins azi Barcelona, este a cincea în calsament. „Liliecii” au 34 de puncte.