Juventus Torino a câştigat cu scorul de 3-0 pe terenul celor de la FC Barcelona, în ultima etapă din grupele Champions League. În urma acestui succes, campioana din Serie A i-a devansat pe catalanii în fruntea G.
Cristiano Ronaldo a făcut recital la revederea după mai bine de doi ani cu eternul rival Leo Messi, care a făcut un meci şters. Portughezul a deschis scorul în minutul 13, după un penalty pe care tot el l-a obţinut.
Citește și
După doar 7 minute, McKennie a majorat diferenţa, după o pasă a lui Cuadrado.
Cristiano Ronaldo a marcat al 23-lea gol în meciurile oficiale cu Barcelona, după ce a transformat a doua lovitură de pedeapsă acordată de centralul Stieler. Scorul putea fi unul şi mai drastic, dar reuşita lui Bonnucci a fost anulată de VAR pentru offside.
În celălalt meci al grupei, Dinamo Kiev a câştigat pe teren propriu cu Ferencvaros, cu scorul de 1-0. Rezultat în urma căruia trupa lui Mircea Lucescu s-a calificat în primăvara Europa League.
Echipele de start:
- Barcelona: ter Stegen - Dest, Araujo, Lenglet, Alba - Pjanic, de Jong - Trincao, Messi, Pedri, Griezmann
- Juventus: Buffon - Danilo, Bonucci, de Ligt - Cuadrado, McKennie, Arthur, Alex Sandro - Ramsey - Morata, Ronaldo