CFR Cluj a pierdut pe teren propriu, cu scorul de 1-0, contra celor de la Rapid, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii.
Golul a fost marcat de Djokovic, în minutul 9.
Antrenorul giuleştenilor, Cristiano Bergodi s-a declarat încântat de victoria obţinută pe terenul pretendentei la titlu.
Citește și
”Au demonstrat că pot lupta acolo sus, cu orice echipă.
Chiar şi fără Cristi Săpunaru, accidentat, apărarea a fost remarcabilă. Am avut probleme, am schimbat imediat doi jucători. A fost greu. Am fost nevoit să fac trei schimbări cu 20 de minute înaintea finalului. Am lucrat ceva defensiv şi mi-au plăcut băieţii. Mă bucur mult, mi-a plăcut cum au acoperit zonele.
Dacă vom juca mereu cu această dorinţă, ambiţie şi atitudine putem face lucruri frumoase. Am o echipă foarte bună! Toţi care intră se comportă foarte bine. Am o echipă competitivă. Pot face lucruri frumoase, ei sunt principalii actori”, a spus Bergodi, după meciul din Gruia.