Reveniţi în Casa Liga 1 după o absenţă de şase ani şi două luni, pătimaşii fani ai Rapidului au creat o atmosferă incendiară în debutul meciului cu Chindia Târgovişte, transmis în direct de Look Sport+, pe care l-au întârziat cu mai bine de cinci minute.
Cei 15.000 de fani giuleşteni care au intrat pe Arena Naţională au făcut ce ştiu mai bine, au cântat cu patos imnul Rapidului, apoi au aruncat torţe în teren şi l-au obligat pe arbitrul Horaţiu Feşnic să nu fluiere lovitura de start decât după o aşteptare de cinci minute, după ce torţele au fist scoase de pe teren.
Citește și
Printre suporteri şi-au făcut apariţia mai mulţi foşti jucători sau conducători ai Rapidului, printre care şi Daniel Pancu.