Athletic Bilbao a învins luni seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Girona, în cadrul etapei a 25-a din La Liga.
Girona a fost dominată la Bilbao, pe San Mames, de echipa locală, care a şi deschis scorul încă din minutul al doilea, când a înscris Alex Berenguer. Deşi Tsygankov a fost activ în atac, oaspeţii au reuşit să egaleze abia în minutul 49, atunci când jucătorul ucrainean a înscris din pasa lui Ivan Martin.
Citește și
Răspunsul gazdelor a fost devastator: 2-1 în minutul 56 – prin Alex Berenguer, care a reuşit dubla, apoi 3-1 în minutul 60, când a înscris Inaki Williams. Eric Garcia a redus din diferenţă în minutul 75, cu o lovitură de cap, din centrarea fostului dinamovist Aleix Garcia. Jocul a fost apoi întrerupt în minutul 77 pentru că unui suporter i s-a făcut rău şi a fost nevoie de intervenţia medicilor.
Situaţia a fost rezolvată şi meciul a fost reluat după trei minute, însă nu s-a mai înscris, chiar dacă Girona a ratat o ocazie uriaşă în minutul 90+5 şi Athletic s-a impus cu 3-2.
Girona rămâne pe locul secund, cu 56 de puncte, dar a pierdut contactul cu liderul, Real Madrid, aflat la şase puncte distanţă, în timp ce Athletic Bilbao are 59 de puncte şi ocupă poziţia a 5-a.