Dan Petrescu, antrenorul campioanei en-titre CFR Cluj, a spus că nu se va uita la meciul de duminică seara dintre Farul şi FCSB, partidă în care se poate decide soarta titlului.
În stilul său caracteristic, ”Bursucul” a afirmat că nu s-a confruntat în toată cariera sa de antrenor cu atâtea ghinioane câte a întâlnit în sezonul curent la CFR Cluj.
Citește și
Petrescu nu se va uita la Farul - FCSB
”Toate meciurile au fost grele pentru noi. VAR, penalty-uri, linii trase... Măcar astăzi a fost o decizie bună pentru noi. A fost un an incredibiil pentru noi. Atâtea ghionioane nu am avut în toată cariera mea.
Accidentări, nu mai zic. Camora, Braun, Manea nu e nici el bine, Peteleu, să vedem pentru meciul cu Farul ce soluţii găsim. Cred că băgăm junorii.
Poate o să fie şi un baraj. Ăştia sunt jucătorii pe care îi am la dispoziţie, nu e vorba de vreo strategie. Vedem ce va fi în continuare, mai e un meci, posibil înca unul de baraj. 61 de meciuri.. Nu e uşor.
(n.r. dacă se uită la Farul - FCSB) Nu o să ma ut la meci. Mă uit la un film, sigur!”, a declarat Dan Petrescu la finalul meciului cu Sepsi.
CFR Cluj a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia Sepsi Sf. Gheorghe, scor 2-1, într-un meci din etapa a 9-a a play-off-ului Superligii, transmis în direct de către Prima Sport 1.
Clujenii au deschis scorul la Sf. Gheorghe prin Petrila dintr-un şut de la marginea careului în minutul 33. Gazdele au egalat în minutul 43, după o pătrundere a lui Tudorie, care a întors apărarea adversă şi a înscris la colţul lung. La reluare, Boateng a înscris pentru CFR, la un şut al lui Cristian Manea, dar, după arbitrajul video, golul a fost anulat pentru ofsaid. Oaspeţii au marcat totuşi golul victoriei în minutul 82, prin Janga, la un şut al lui Petrila, respins de portarul Began.
Sursa foto: Sport Pictures