CSM Bucureşti a cedat pe teren propriu, în faţa celor de la Rostov Don, cu scorul de 22-27. Este al doilea eşec pentru ”tigroaice” în acest sezon de Liga Campionilor, după cel cu Kristiansand.
La final de meci, Adi Vasile a acuzat arbitrajul şi a făcut referire la eliminarea Gabrielei Perianu, care a fost trimisă la vestiare încă din prima repriză, după ce a încasat trei sancţiuni de două minute. Acesta a mai punctat şi calitatea formaţiei ruse.
Citește și
„Cel puţin una dintre eliminări a fost acordată foarte uşor în cazul Gabrielei Perianu. Cred că n-a mai luat un cartonaş roşu de la juniori. Am întâlnit o echipă bună şi o eliminare se simte. Rostov e un adversar foarte dificil de jucat împotriva lor. Şi, dacă vreţi să găsim un ţap ispăşitor, eu sunt acela”, a răbufnit tehnicianul formaţiei din capitală