Rapid a remizat în deplasare, scor 0-0, cu echipa CS Mioveni, într-un meci din etapa a 26-a a Superligii.
În minutul 83, Carnat a comis henţ la marginea careului, arbitrul a arătat lovitură liberă, VAR a întors decizia şi s-a dictat penalty. Dugandzic a transformat în prima fază, dar execuţia s-a repetat. A doua oară croatul a tras peste poartă
Citește și
Deşi nu consideră remiza un pas greşit, Adi Mutu a avut o reacţie dură cu privire la maniera de arbitraj.
”Voi egalul îl numiţi pas greşit?! Am dominat meciul, am avut ghinion mare, penalty ratat. E adevărat, în prima repriză am intrat cam pe vârfuri, dar în partea secundă am arătat bine.
A fost şi penalty-ul acela discutabil, nu poţi repeta de o asemenea manieră. Vedem foarte multe astfel de faze la televizor şi nu se repetă. Am avut şi un penalty la Ioniţă. Cred că am fost dezavantajaţi clar de arbitraj astăzi.
Nu mă îngrijorează lipsa de eficacitate. Eram îngrijorat dacă nu am fi ajuns acolo. Se mai întâmplă să ratezi, sunt seri şi seri. Lui Dugandzic nu avem ce să îi reproşăm, golurile lui ne-au adus aici, să ne îndeplinim obiectivul. Ştiam că e afectat de moment, de asta l-am şi schimbat. Am zis să vin cu Luckassen, cu mentalitate proaspătă, cu forţa de a marca.
Cum am spus, suporterii au fost aproape de el. Suporterii i-au strigat numele la final. Evident, au fost şi critici. Avem cu toţii dorinţa asta nebună de a câştiga meciurile, dar şi criticile sunt bune. Trebuie să mergem înainte şi să devenim mai buni”, a declarat Mutu, la flash-interviuri.