Arthuro Vidal (33 de ani) era dat ca şi plecat de la Barcelona în această vară, fie contra unei sume de bani, fie la schimb cu un al jucător. Presa internaţională scria că mijlocaşul ar putea fi dat într-o tranzacţie fie pentru Lautaro Martinez de la Inter, fie pentru Miralem Pjanic de la Juventus.
Fotbalistul evoluează pentru catalani din 2018, care l-au transferat de la Bayern Munchen, pentru suma de 18 milioane de euro. Contractul este scadent în vara anului 2021.
Citește și
Vidal a spus că vrea să rămâna la liderul din La Liga în ciuda zvonurilor: ”mă simt fericit şi confortabil la Barcelona, bineînţeles că aş vrea să continui. Acum sunt mai pregătit ca niciodată. Sunt fericit, aici e un grup bun şi am prieteni buni în vestiar”, a spus Vidal, citat de Sport.es.
Barcelona s-ar putea despărţi de câţiva fotbalişti importanţi în această vară, precum: Rakitic, Semedo, Umtiti, Rafinha sau Firpo.