Real Madrid e pregătită de schimbări radicale de lot din această vară, motiv pentru care a făcut bugetul total pe care îl va investi. Presa iberică anunţă că fosta campioană a Europei va cheltui cel mult 150 de milioane de euro pentru aducerea de fotbalişti care să readucă gloria Realului, pierdută în ultimii ani.
Însă, nu vor fi aduse cele mai importante nume ale fotbalului mondial, precum Mbappe sau Haaland, nume care au tot fost anunţate că s-ar afla în atenţia madrilenilor. Numai aducerea unuia dintre ei ar costa clubul peste 150 de milioane de euro.
Citește și
David Alaba (28 de ani) e noul jucător al celor de la Real Madrid, a anunţat clubul spaniol. Fundaşul este singura achiziţie de până acum a madrilenilor. Chiar dacă venirea sa este o lovitură, austriacul a venit fără sumă de transfer.
În plus, Lucas Vazquez, 29 de ani, şi-a prelungit contractul cu Real până la 30 iunie 2024. Lucas a avut evoluţii apreciate, sezonul trecut, după ce a jucat bine pe partea dreaptă a terenului, în absenţa accidentaţilor Dani Carvajal şi Alvaro Odriozola.
Din păcate, sezonul lui s-a terminat prematur, în timpul El Clasico, când a suferit o accidentare gravă la genunchi după o coliziune cu mijlocaşul Sergio Busquets.