Mijlocaşul FC Barcelona Sergi Roberto va fi operat în următoarele zile la muşchiul drept femural al coapsei drepte, a anunţat, miercuri, clubul catalan, într-un comunicat, informează AFP.
Citește și
Potrivit presei locale, jucătorul ar putea fi indisponibil aproximativ patru luni, până în aprilie. FC Barcelona a precizat că va emite un nou comunicat medical după operaţie.
Sergi Roberto (29 de ani, 11 selecţii, un gol în naţionala Spaniei), unul dintre cei patru căpitani ai echipei blaugrana, a jucat 12 meciuri în acest sezon (nouă în LaLiga şi trei în Liga Campionilor) şi a marcat două goluri.
Roberto a ratat 37 de meciuri sezonul trecut din cauza accidentărilor multiple şi a devenit indisponibil cu două săptămâni înainte de începerea sezonului, în această vară, din cauza unei probleme la coaste.