UTA nu renunţă la ideea de a se întări în continuare, iar formaţia lui Mircea Rednic mai poate consemna până la două transferuri! Conducerea l-a bucurat pe antrenor, declarând public că se doreşte o întărire a zonei atacului, unde UTA a avut probleme în ultimele etape din SuperLiga României.
UTA mai pregăteşte două mutări în atac, spre bucuria lui Rednic
Conform celor transmise de Alexandru Meszar, la Arad mai pot ajunge fotbalişti care sunt liberi de contracte, pentru că fereastra de transferuri s-a închis şi în România. Oricum, UTA va analiza bine opţiunile, iar apoi va face ofertele cele mai potrivite pentru jucătorii care pot aduce un mare plus în faţă, pentru ca Mircea Rednic să poată regla sincopele din atac.
Citește și
”Suferim la faza ofensivă. Deci dacă reuşim să ne punem la punct din punct de vedere ofensiv, prin reorganizare, sau prin eventual încă un transfer, eu zic că nu stăm rău. (n.r. încă un transfer?) Sau chiar două.
Mercato nu mai este, dar sunt jucători liberi de contract care tot au aşteptat echipe de top şi bani mulţi şi poate că reuşim noi să-i convingem.(n.r. aveţi numele pe hârtie pregătit?) Nu, nu. Discuţii sunt cu 2-3 jucători, dar, vă spun, campionatul românesc nu este atractiv”, a declarat Alexandru Meszar pentru Fanatik.
UTA, remiză cu Poli Iaşi
UTA Arad a remizat pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia Poli Iaşi, într-un meci contând pentru etapa a zecea din Superligă.
La Arad, primele ocazii au aparţinut gazdelor, care au încercat poarta lui Jesus Fernandez prin „foarfeca” lui Ghezali, din minutul 4, şi prin şutul lui Omondi, din minutul 17.
A venit apoi rândul oaspeţilor să rateze, prin Kamberi care mai întâi a trimis peste poartă, în minutul 29, pentru ca în minutul 44 portarul arădean Robert Popa să intervină in extremis la şutul atacantului elveţiano-albanez.
Arădenii au replicat prin şutul lui Fabry, peste poartă, în minutul 61, iar Jesus Fernandez a respins şutul lui Cîmpanu, din minutul 78. Ieşenii au ratat şi ei Tailson, blocat de Popa, în minutul 79 şi partida s-a încheiat la egalitate, 0-0.