Valentina Elisei Ardean, fostul căpitan al naţionalei şi al echipei Gloria Bistriţa, de unde s-a retras din activitatea de jucătoare, este noul antrenor secund al formaţiei de Divizia A CSM Deva. Valentina Elisei Ardean a participat marţi la primul antrenament.
CSM Deva, prima clasată în seria C din Divizia A, s-a reunit de câteva zile, iar marţi a avut parte şi de întâlnirea cu noul antrenor secund, fosta internaţională Valentina Elisei Ardean, care ocupă aceeaşi funcţie şi la naţionala de tineret.
”Îmi doresc foarte mult să avem rezultate. Trebuie să fim conştienţi că fără muncă, seriozitate şi respect nu putem obţine performanţă. Abia aştept să lucrez cu fetele din această postură de antrenor secund. Sper să avem o colaborare cât mai bună şi să construim o echipă cât mai performată”, a declarat Valentina Ardean Elisei.
Pe banca tehnică de la CSM Deva mai activează principalul Daniel Gheorghe şi antrenorul cu portarii, Olivia Nanu.
Ca jucătoare, Valentina Ardean Elisei a cucerit Challenge Cup cu echipa din Deva, iar în carieră a mai câştigat Cupa Cupelor cu Oltchim şi Cupa EHF cu SCM Craiova. De asemenea, cu naţionala are medalii de argint şi bronz mondiale, respectiv un bronz european.
Valentina Ardean Elisei este şi cetăţean de onoare al municipiilor Craiova şi Deva.