Chindia Târgovişte a câştigat pe teren propriu, cu UTA Arad, scor 2-1, în primul meci al etapei a 24-a din Superligă.
Arădenii sunt într-o serie extrem de nefastă. Fără victorie din 1 septembrie 2022, Laszlo Balint a avut un discurs dur cu privire la calitatea unor jucători din lotul său.
Citește și
”Ştiam că se va rezuma la o luptă, am controlat ostilităţile. E greu să speri când primul şut pe poartă e gol. Am avut puterea să punem presiune, am egalat, am avut bară, am avut ocazii, dar apoi a venit acel şut. Nu pot să îmi explic.
Jucătorii şi-au dorit să câştigăm, am avut momente în care am riscat, dar e foarte greu. Vulnerabilitate defensivă ne arată ca ăştia suntem. Le-am spus şi băieţilor, suntem cu toţii de Liga 2. Dacă nu ne trezim să reacţionăm, finalul nu va fi deloc fericit.
(n.r. reuşita anulată pentru offside) Am aflat că golul e perfect valabil. L-am apreciat pe Mladinovici că lasă jocul mai liber, dar la un duel aerian s-a fluierat fault. Nu vreau să îl învinovăţesc, dar este un gol perfect valabil. Nu vreau să dau vina pe arbitraj, dar parcă se adună prea multe.
Sunt greşeli inexplicabile pentru nivelul şi pretenţiile unei echipe de primă ligă. Tot timpul bară şi afară, bară şi în teren, nu avem şi noi o dată bară şi gol. Trebuie să avem 4-5 ocazii uriaşe ca să putem da gol.
Este nevoie să gasim resursele necesare pentru că înjumătăţirea punctelor ne dă speranţe. Mai avem timp să aducem jucători şi cred ca vor mai veni pentru că unii jucători au anumite limite.
E o problemă. La mine nu e vorba de a ţine de un post. Dacă se consideră ca problema cea mai mare e la nivelul băncii tehnice, eu sunt dispus oricând la discuţii, dar eu sunt primul care spune să mergem la luptă. Decizia este la conducerea clubului”, a răbufnit Balint, după meci.