Aromele, prospeţimea şi versatilitatea vinului roze îl clasează pe locul 3 în preferinţele românilor. Pe Unvinpezi.ro, consumul de vin roze creşte în lunile de primăvară-vară (martie - august) cu aproximativ 40%. Un efect al faptului că vinul roze este asociat deseori cu sezonul estival şi preparatele culinare specifice.
Vinul roze a cunoscut o evoluţie semnificativă nu doar la noi, ci şi la nivel global.
Citește și
Statisticile arată că popularitatea vinului roze este în continuă creştere peste tot în lume. Pe lângă cererea foarte mare, concursurile de gen au început să pună accent pe evaluarea vinurilor roze. Astfel, pentru prima dată în istoria sa, Concours Mondial de Bruxelles a introdus în 2021 o sesiune de evaluare destinată exclusiv vinului roze.
Între 2002 şi 2018, consumul de vin roze a crescut cu 40%, iar specialiştii preconizau un trend ascendant şi pentru următorii ani. Astăzi, ţările din Europa de Vest şi Statele Unite ale Americii sunt printre cei mai mari consumatori de vin roze.
România, al şaselea producător de vin din Europa, se încadrează “normelor”.
Principala tendinţă a consumatorilor de vin din ţara noastră este trecerea spre vinurile seci, demiseci şi spre vinurile roze. O altă direcţie este creşterea cererii pentru vinurile obţinute din soiuri 100% autohtone, dar şi pentru vinul bio.
Pe Unvinpezi.ro, vânzările de vin roze se păstrează la un nivel înalt tot timpul anului, însă cererea din perioada martie-august este mai mare cu 40% faţă de restul anului.
Vinurile roze reprezintă aproape 10% din totalul etichetelor de pe Unvinpezi.ro. Cel mai vândut vin roze este La Plage Roze 2021, un roze românesc de la Crama Rasova.
Un roze prietenos şi proaspăt, La Plage Roze 2021 dezvăluie arome de căpşune, nectarine, zmeură, cireşe şi grapefruit, la care se adaugă tonuri florale şi minerale.
Pe Unvinpezi.ro, nu doar vânzările de vinuri roze cresc primăvara-vara. Consumul de albe înregistrează o creştere de 13.5%, iar cererea de spumante de 14.7%.
De cealaltă parte, în lunile martie-aprilie, consumul de vin roşu scade cu 33%.
În perioada 6-20 iulie, Unvinpezi.ro organizează campania promoţională Pink Friday, cu 10% reducere la toate rozeurile şi spumantele de pe site, în total peste 100 de vinuri. Utilizatorii pot alege să intre în Clubul Unvinpezi.ro unde au garantat 10% extra reducere la orice comandă, livrare gratuită şi multe alte beneficii.
Unvinpezi.ro, platforma dedicată iubitorilor de vinuri bune are un concept unic: vinde doar vinuri premium atent selectate de o echipă de 15 experţi, la cel mai bun preţ din online, în cantitate limitată.
În fiecare an, Unvinpezi.ro trimite la degustare către colaboratorii pasionaţi de vin peste 500 de etichete şi listează apoi pe site doar vinurile care trec de filtrul acestora. Vorbim de oenologi, bloggeri, pasionaţi, toţi cu experienţă vastă în înţelegerea vinului, a sutelor de stiluri şi tehnici de vinificare, a terroir-urilor, a soiurilor, a aromelor. Din 2012 au fost recenzate peste 11.000 de etichete diferite, de la 60 de parteneri.
Material sustinut de Unvinpezi.ro