Novak Djokovic (33 de ani, 1 ATP) a fost depistat pozitiv cu coronavirus, marţi, au anunţat mai multe surse din presa internaţională. Vestea nu este deloc surprinzătoare, în condiţiile în care mai mulţi participanţi la Adria Tour au fost infectaţi cu COVID-19.
Citește și
Organizator alături de fratele său al Adria Tour, competiţia amicală jucată la Belgrad şi Zadar, Novak Djokovic a refuzat să se testeze în Croaţia, a zburat la Belgrad pentru a se întâlni cu doctorul său şi a face testul, iar rezultatul a fost pozitiv. La fel ca Borna Coric, Grigor Dimitrov şi Viktor Troicki, Nole a contactat virusul, la fel ca soţia sa, Jelena.
Opinia publică s-a arătat indignată în mare parte de modul în care liderul ATP a gestionat turneul. Dar are şi persoane care îi ţin partea, Nemanja Matic (31 de ani), fotbalistul lui Manchester United i-a transmis un mesaj de susţinere, în care îi critică dur pe contestatari:
„Văd că în ultimele zile a fost lansată o campanie împotriva lui Novak Djokovic, pentru faptul că a organizat un turneu la Belgrad, în conformitate cu legile din Serbia. Totul a fost în regulă, iar condiţiile au fost cele mai bune. În ciuda acestui lucru, şobolanii au ieşit din găurile lor şi au început să îl critice pe cel mai bun jucător din lume, atât în materie de tenis, cât şi din punct de vedere al atitudinii faţă de ceilalţi oameni.
În orice caz, eu nu îmi fac griji. Foarte curând pisica (a se citi Nole) se va întoarce pe terenul de tenis, iar şobolanii în găurile lor. Turneul a fost excelent şi sper să devină o tradiţie, pentru că sportul din ţara noastră o merită. Singurul lucru pe care am să i-l reproşez lui Novak este că şi-a cerut scuze în faţa şobolanilor care l-au criticat. Nu avea niciun motiv să o facă. Nu, Nole. Ei o să ceară iertarea ta în curând. Salutări din Manchester către oamenii din întreaga lume”, a spus Matic.