Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei.
Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a terminat la egalitate cu Belgia, scor 0-0. România a încheiat grupa E pe primul loc. Echipa naţională a mai trecut de grupele Campionatului European o singură dată până acum, în 2000, când a înregistrat şi cea mai bună performanţă, ajungând în sferturile de finală. La ediţiile din 1984, 1996, 2008, 2016 şi 2020 s-a oprit în grupe. La celelalte ediţii a competiţiei continentale tricolorii nu s-au calificat.
Citește și
Iordănescu nu a mulţumit pe toată lumea cu selecţia pe care a făcut-o înainte de EURO. Vlad Chiricheş a fost unul dintre jucătorii care şi-ar fi dorit să meargă în Germania, dar a avut un sezon dificil în care s-a accidentat. El susţine că a discutat cu selecţionerul după amicalul cu Liechtenstein.
Recent, Vlad Chiricheş a oferit mai multe declaraţii. El pare trist că nu a putut fi alături de tricolori.
”Simt amărăciunea că nu sunt acolo!”
”Mi-am dorit! După accidentare şi operaţie mi-am setat obiectivul şi targetul. La momentul ăla era măreţ. Nu s-a întâmplat, dar m-a ajutat mult faptul că am avut un obiectiv mare.
Am vorbit cu Edi Iordănescu după meciul cu Liechtenstein. Şi eu mi-am dorit să vorbesc cu el. Simţeam că ar fi corect să primesc un telefon din partea lui. A făcut-o! Mă bucur că am discutat.
Mi-a explicat anumite lucruri, de ce a luat decizia. A fost ok. Mi-a fost greu şi acum simt amărăciunea că nu sunt acolo. Am puţină amărăciune că nu sunt lângă ei în Germania. Mă bucur pentru ei, pentru reuşitele lor, sper să continue. România să fie mândră de ei”, a declarat Chiricheş, conform Golazo.
La Frankfurt, în faţa a peste 35.000 de fani români prezenţi în tribune, tricolorii au început cu dubla ocazie irosită de Andrei Raţiu - şut la colţul lung, respins de Dubravka, şi Ianis Hagi – reluare peste poartă. Slovacii au deschis scorul în minutul 24, când Ondrej Duda a reluat în plasă, cu capul, centrarea lui Kucka. În minutul 34 Ianis Hagi a fost faultat în careu de Hancko şi, după consultarea VAR, arbitrul german Daniel Siebert a dictat penalti pentru România. A executat cu sânge rece Răzvan Marin care a egalat situaţia pe tabelă, 1-1. După pauză, Niţă a închis poarta în minutele 50 şi 52, apoi Răzvan Marin a şutat periculos, în minutul 61, Dubravka a respins şi mingea a ajuns la Drăguş care a trimis puţin peste poartă. Pe o ploaie torenţială, Niţă a respins cu piciorul la şutul lui Strelec din minutul 69, iar partida s-a încheiat la egalitate 1-1. România Câştigă grupa E cu 4 puncte, urmată de Belgia, Slovacia şi Ucraina. Ucraina pleacă acasă. Toate echipele din grupă au acumulat câte patru puncte.