Campioana U Banca Transilvania Cluj şi echipa Rapid Bucureşti vor juca finala Cupei României, după ce au învins sâmbătă, în semifinalele Final 8, la BT Arena din Cluj-Napoca, formaţiile CSM Constanţa, respectiv finalista din 2023, CSM Oradea.
În prima semifinală a zilei, Rapid Bucureşti s-a impus cu scorul de 63-61 (34-35), iar în cea de-a doua, U BT Cluj a dispus de CSM Constanţa, scor 92=65 (52-36).
Citește și
În sferturile de finală s-au înregistrat rezultatele: CSU Sibiu – CSM Constanţa 63-67, CSM Ploieşti – Rapid Bucureşti 57-78, CSM Oradea – CSM Târgu Mureş 77-71 şi CSO Voluntari – U BT Cluj 92-96.
Finala Cupei României va avea loc duminică, de la ora 20.30.
Deţinătoarea trofeului este campioana U Banca Transilvania Cluj, care a adunat cinci trofee începând din 2016.