Campioana U BT Cluj a obţinut sâmbătă, în deplasare, a 15-a victorie din Liga Naţională, fiind lider neînvins. Se cunosc cele 10 echipe calificate în Top 10 din cele două conferinţe ale competiţiei interne.
U BT Cluj a învins ultima clasată din Conferinţa A, Laguna Bucureşti, scor 87-69 (46-27), adunând 30 de puncte în clasament. Campioana en-titre rămâne singura echipă neînvinsă din Liga Naţională.
Citește și
În etapa a XVII-a s-au mai disputat meciurile dintre CSM Focşani – CSM Oradea 67-95, Dinamo Bucureşti – SCM Timişoara 78-66 şi CSM Târgu Jiu – CSO Voluntari 67-100, celelalte dispute fiind programate între CSM Ploieşti – CSU Sibiu, CSM Galaţi – Rapid Bucureşti, CSM Constanţa – FC Argeş Piteşti (sâmbătă), respectiv CSM Târgu Mureş – SCMU Craiova (luni).
Indiferent de rezultatele înregistrate, în Top 10 al Ligii Naţionale s-au calificat, în ordinea clasamentelor din 13 ianuarie, formaţiile U BT Cluj, CSO Voluntari, Dinamo Bucureşti, Corona Braşov, Rapid Bucureşti (Conferinţa A), CSM Oradea, FC Argeş Piteşti, CSM Constanţa, CSM Târgu Mureş şi CSU Sibiu (B).