Boxerul britanic Tyson Fury a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că este încrezător într-o victorie împotriva ucraineanului Oleksandr Usyk, în meciul de unificare a centurilor la categoria grea.
Cu mai bine de o lună înaintea meciului programat în Arabia Saudită, la Riad, Fury a ţinut să precizeze că nu există un conflict între el şi Usyk:
Citește și
”Am citit lucruri în mass-media că ar fi ceva foarte personal între mine şi Oleksandr Usyk. Dar nu, nu este. Sunt doar afaceri, între luptători. Nu îl urăsc, el nu mă urăşte. Este un soţ bun, un om bun şi îl respect. A fost campion incontestabil la categoria semi-grea, are mai multe titluri la categoria grea. Toată lumea trebuie să respecte ceea ce a făcut ca luptător”, a spus Fury. Britanicul nu are nici un dubiu că va triumfa în meciul din 18 mai, chiar dacă Usyk este deţinătorul titlurilor WBA, IBF, WBO şi Ring Magazine:
”Avem o categorie grea dintr-un motiv”, crede Tyson Fury, campionul mondial WBC. „Când un semigreu trece la băieţii mari, el va sfârşi prin a fi depăşit. Chiar şi Evander Holyfield a trecut prin asta. Puteţi învinge boxerii grei de valoare medie, dar nu puteţi învinge greii de elită. Pentru că dimensiunea contează. Aceste categorii există cu un motiv...”, a încheiat boxerul britanic.