Campioana CFR a câştigat derbiul oraşului Cluj-Napoca cu Universitatea, după ce s-a impus, luni, pe arena Dr. Constantin Rădulescu, cu scorul de 4-0 (3-0), în ultimul meci al etapei a XXX-a, ultima a sezonului regulat din Superliga.
Golurile au fost marcate de Janga (25-penalti), Krasniqi (32), Manea (42-penalti) şi Birligea (90+4). În minutul 81, CFR Cluj a mai primit un penalti, dar Krasniqi nu a reuşit să transforme.
Citește și
După meci, Vasile Miriuţă a dezvăluit că în tribune au fost prezenţi mai mulţi impresari italieni. Felice Piccolo a evoluat la CFR Cluj între 2010 şi 2014 şi a câştigat 2 titluri de campion şi a jucat în grupele Champions League. Fostul jucător italian a venit la meci alături de mai mullţi impresari.
Vasile Miriuţă susţine că nu ştie ce jucător au vrut să urmească agenţii veniţi din ”Cizmă”.
”Vor pleca mâine la Milano!”
”Impresari au fost mai mulţi în tribună. Eu am stat cu 2-3 prieteni italieni. Felice Piccolo a venit cu mai mulţi impresari din italia. A fost o revedere plăcută.
Nu l-am întrebat pentru cine a venit, dar vom vorbi mâine, probabil la telefon. Ei se întorc mâine la Milano. Au venit. Trebuie să vândă, pentru că sunt jucători de valoare”, a spus Vasile Miriuţă, la Prima Sport.