Jucătorul azer Shakhriyar Mamedyarov şi-a menţinut avantajul de un punct faţă de urmăritori, la finalul Rundei a VIII-a a Superbet Chess Classic 2021, care a avut loc duminică 13 iunie, iar marele maestru armean, Levon Aronian, a reuşit să urce pe locul doi, după ce l-a învins pe Bogdan Deac. Astăzi are loc ultima Rundă a turneului, când vor fi decişi câştigătorul trofeului şi clasamentul final. Este de aşteptat ca fiecare dintre concurenţi să facă tot posibilul pentru a încheia întrecerea cu o victorie.
Citește și
Primele mutări ale Rundei a VIII-a au fost făcute de faimoasa actriţă Maia Morgenstern, directoarea Teatrului Evreiesc de Stat, şi de Daniel Pancu, fost fotbalist internaţional şi actual antrenor.
Ultima rundă a turneului începe astăzi la ora 15.00 şi va dura până la 19.00-20.00. La sfârşitul rundei, pe baza punctelor acumulate, va fi stabilit câştigătorul competiţiei, care va primi trofeul Superbet Chess Classic 2021, şi va fi oficiată ceremonia de premiere. Suma totală a premiilor turneului se ridică la 325.000 de dolari şi va fi împărţită, în funcţie de puncte, între toţi jucătorii. Atât partidele, cât şi festivitatea de premiere vor avea loc la Sheraton.
„Ultima rundă a oricărui turneu pune multă presiune pe umerii jucătorilor. Shakhriyar Mamedyarov porneşte ca favorit pentru câştigarea trofeului, dar o înfrângere a lui ar putea trimite premiul cel mare către Levon Aronian. Chiar dacă se află pe ultimul loc, Maxime Vachier-Lagrave va dori să obţină o victorie în ultima rundă împotriva liderului la zi, iar Wesley So va face tot ce ce îi va sta în putinţă să-l învingă pe cel mai bine cotat jucător român. Rămâne de văzut unde va pleca trofeul Superbet Chess Classic”, a comentat maestrul internaţional Gabriel Grecescu.
Primele mutări ale Rundei a IX-a vor fi făcute de doi invitaţi speciali: marele maestru internaţional Florin Gheorghiu - cel mai mare şahist din istoria României, fost campion mondial la juniori şi multiplu campion naţional - şi Gică Popescu - unul dintre cei mai mari fotbalişti români, fost căpitan al celebrei echipe FC Barcelona, în prezent preşedinte la clubul de fotbal FC Viitorul şi consilier onorific al prim-ministrului, responsabil cu organizarea EURO2020. În palmaresul lui Florin Gheorghiu se află şi o victorie împotriva fostului mare campion mondial, Bobby Fischer.
În cursul serii, urmează să participe la eveniment şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, în calitate de invitat special.
Cronica Rundei a VIII-a
Shakhriyar Mamedyarov – Anish Giri ½-½
Liderul turneului, Shakhriyar Mamedyarov, şi marele maestru olandez au jucat Apărarea Grunfeld pe care am mai urmărit-o în acest turneu, cu acelaşi deznodământ. Jucătorii ştiu toate variantele până la ultima mutare şi ajung în poziţii egale. Chiar dacă poate părea o simplă formalitate, mutiplele variante care survin din această deschidere nu sunt uşor de reţinut. Fără ca vreunul dintre jucători să forţeze victoria, partida s-a încheiat cu remiză, în urma unui şah etern.
Wesley So – Maxime Vachier-Lagrave ½-½
Marele maestru american Wesley So a obţinut din deschidere o poziţie dezechilibrată, care îi oferea posibilitatea de a crea un atac puternic. Din păcate pentru el, Wesley a ratat o nuanţă fină într-un moment critic şi nu a reuşit să ajungă la victorie. În urma mai multor simplificări, s-a ajuns într-un final complet egal şi cei doi jucători au agreat remiza.
Teimour Radjabov – Constantin Lupulescu ½-½
Cel mai bine cotat jucător român, Constantin Lupulescu, a repetat deschiderea pe care a jucat-o împotriva lui Alexander Grischuk, iar acest lucru l-a surprins pe marele maestru azer, Teimour Radjabov. A fost un moment în care Lupulescu a evitat repetarea poziţiei şi a făcut tot posibilul să încerce o victorie, dar în faţa lui s-a aflat unul dintre cei mai buni jucători din lume, câştigătorul Cupei Mondiale din 2019, Teimour Radjabov. După ce s-a ajuns într-un final de Turnuri şi Dame, fără vreo şansă de străpungere a poziţiei, cei doi jucători au convenit asupra remizei.
Bogdan Deac – Levon Aronian 0-1
Singurul junior din concurs, Bogdan Deac, a ales să-l surprindă încă de la prima mutare pe mult mai experimentatul său adversar, alegând să înceapă duelul cu mutarea unui pion la e4. La rândul său, Levon Aronian a optat pentru Apărarea Siciliană pentru a evita pregătirea teoretică al lui Bogdan. După jocul de mijloc care a fost echilibrat, s-a ajuns într-un final cu multe piese. Până spre sfârşitul duelului, partida a stat într-un echilibru aproape perfect, dar o ultimă încercare a marelui maestru armean, mai precis sacrificiul unui pion la mutarea 60, a reuşit să-l bulverseze pe Deac şi să-l aducă pe Levon până pe locul al doilea în clasament.
Alexander Grischuk – Fabiano Caruana ½-½
A fost partida care a încheiat Runda a VIII-a, cu o durată de peste 5 ore şi mai bine de 60 mutări. Deschiderea Spaniolă, care a fost la baza acestui maraton şahist, a înclinat balanţa în ambele părţi, de mai multe ori, în decursul partidei. Ambii jucători au părut că se apropie de victorie, dar de fiecare dată parcă se loveau de un zid. În cele din urmă, au ajuns la remiză.
Clasamentul Rundei a VIII-a:
Runda a IX-a
Partidele Rundei a IX-a, care începe la ora 15.00 şi se va încheia cu festivitatea de premiere, se vor juca între:
Maxime Vachier-Lagrave |
Shakhriyar Mamedyarov |
Anish Giri |
Alexander Grischuk |
Levon Aronian |
Teimour Radjabov |
Constantin Lupulescu |
Wesley So |
Fabiano Caruana |
Bogdan Deac |
Despre turneu
Competiţia de şah clasic la Bucureşti este prima etapă din Grand Chess Tour 2021 şi se desfăşoară sub sloganul „Change your life. Make your Move. With Kasparov”. Şahiştii joacă fiecare cu fiecare şi obţin puncte. Câştigătorul etapei este anunţat la finalul turneului, pe baza punctelor acumulate. Premiile se ridică la 325.000 dolari.