Tânărul Dragoş Militaru (33 de ani) a fost dorit pe banca tehnică a celor de la Universitatea Cluj, însă în cele din urmă a fost preferat Toni Petrea, care nu a rezistat mult, fiind schimbat cu Ioan Ovidiu Sabău.
Militaru nu a ajuns vara asta la ”şepcile roşii” datorită lipsei licenţei PRO. El a semnat cu Chindia Târgovişte, unde însă a rezistat puţin.
Citește și
”Mai am un an de zile de licenţă Pro, existau derogări până acum, dar trebuie să termin cursul ca să fie totul în regulă.
Au fost discuţii cu U Cluj (n.r. înainte de numirea lui Toni Petrea), dar problema cu licenţa a fost importantă. Discuţiile au fost înainte ca eu să am examenul de intrare la licenţa PRO, nu ştiam dacă mai există derogarea de a putea antrena pe timpul cursurilor. Fusese exclusă de scurt timp.
Lumea de acolo aprecia ce am făcut la Dej. Mi-ar fi plăcut, dar nu s-a putut atunci. Sunt conştient că trebuie să parcurgem şi această etapă, dar în acelaşi timp mi-ar fi plăcut să facem acel pas. Probabil aşa a fost mai bine, să se întâmple şi experienţa de la Târgovişte, trebuie să extrag ceva şi din această poveste”, a declarat Militaru, pentru GSP.