Louis Munteanu (22 de ani) a sosit la CFR Cluj la începutul acestui sezon, însă ar putea pleca la iarnă.
Citește și
Louis Munteanu a reuşit să marcheze de 5 ori în 12 meciuri pentru CFR Cluj şi a avut parte de mai multe evoluţii spectaculoase în acest sezon. Astfel, atacantul a intrat în vizorul mai multor cluburi puternice din Europa.
Conform Fanatik, VFB Suttgart, locul 8 din Bundesliga, a făcut o ofertă de 8 milioane de euro pentru transferul lui Louis Munteanu. După ce l-a vândut pe Daniel Bîrligea la FCSB, CFR Cluj l-ar putea pierde şi pe Munteanu în perioada de mercato de iarnă.
Sursa mai sus menţionată precizează că sunt şanse de 90% ca atacantul să plece din Gruia în această iarnă şi să semneze cu echipa ce se află pe locul 18 în faza principală din Champions League.
Louis Munteanu a fost crescut la Academia Hagi, iar apoi fost vându în septembrie 2020 la Fiorentina, pentru 1,7 milioane de euro. A jucat doar pentru echipa de tineret a italienilor, iar în această vară a fost cumpărat de CFR Cluj, după ce în ultimele două sezoane, a jucat la Farul, sub formă de împrumut
- 1,8 milioane de euro este cota de piaţă a lui Louis Munteanu, potrivit site-urilor de specialitate