CFR Cluj a anunţat vineri, că la conducerea tehnică a revenit Andrea Mandorlini, care a pregătit echipa şi în perioada 2009-2010.
“Ţelul clubului nostru de a continua ascensiunea avută în ultimii ani, alături de vasta experienţă şi profesionalismul lui Andrea Mandorlini, vor face echipă în noul sezon competiţional! Tehnicianul care a făcut posibil, în 2010, al doilea event din istoria CFR Cluj se întoarce pe banca tehnică din Gruia”, este anunţul clubului.
CFR Cluj a mai anunţat aducerea jucătorilor Philip Otele şi Cătălin Căbuz.
Pentru Căbuz transferul la fosta campioană este un mare pas în carieră. El a jucat sezonul trecut la retrogradata Chindia Târgovişte.
“Suntem bucuroşi să vă anunţăm că, începând din această vară, portarul Cătălin Căbuz face parte din familia CFR!
Portarul în vârstă de 26 de ani a început fotbalul la Academia Hagi, fiind multiplu campion la juniori. La seniori, Cătălin a evoluat în primul eşalon pentru FC Hermannstadt şi Chindia Târgovişte. De asemenea, goalkeeper-ul a făcut parte din lotul României U21, în 2019, pentru semifinalele EURO U21 din Italia”.