Bayern Munchen şi Tottenham au ajuns în cele din urmă la un acord pentru vânzarea atacantului englez Harry Kane la gruparea din Munchen, potrivit The Athletic.
Aceeaşi sursă informează că formaţia din Premier League a acceptat să-şi vândă jucătorul vedetă şi cel mai bun marcator al Angliei (58 de goluri) pentru o sumă estimată la 110 milioane de euro, inclusiv bonusuri. Atacantul trebuie să ia acum o decizie, el sperând ca tranzacţia să se finalizeze înainte de începerea campionatului englez, în acest weekend.
Citește și
Harry Kane a intrat în ultimul an de contract la Spurs, iar clubul i-a dat un ultimatum la începutul verii.
Dacă transferul se va finaliza, Bayern Munchen se va alege cu unul dintre cei mai buni atacanţi din lume la ora actuală, englezul acoperind perfect golul lăsat de Lewandowski când a plecat la Barcelona în urmă cu un an.
- Harry Kane a reuşit 30 de goluri şi 3 pase decisive în 38 de meciuri de Premier League, în stagiunea trecută
- Englezul este cotat la 90 de milioane de euro, conform site-ului Transfermarkt.com