Tehnicianul echipei FCSB, Anton Petrea, a declarat duminică seară, după meciul cu FC Botoşani, scor 2-0, că acest succes este unul meritat, venit după o repriză secundă în care formaţia sa a controlat jocul.
“Prima repriză a fost destul de echilibrată, o luptă la mijlocul terenului, de tatonare, fără multe situaţii de poartă. În a doua repriză am controlat jocul, am pus presiune pe adversari. Golurile au venit meritat, victoria este meritată. L-am schimbat pe Haruţ ca să facem superioritate pe partea dreaptă. Plus că am avut câteva mici nesincronizări în defensivă. Aşa am considerat, să intre Cristea. Darius Olaru nu doar că a marcat, dar a depus un travaliu deosebit. Evoluţiile lui cresc, cred că şi cei de la echipa naţională sunt bucuroşi de asta. Florinel Coman? Când intră pe teren, pentru meci sau antrenament, nu mai contează alte probleme. E un tânăr care trebuie să înveţe din ce se întâmplă în viaţă şi să treacă peste acest moment. Nu cred că vor fi probleme”, a spus Petrea, la finalul meciului.
Citește și
Formaţia FCSB a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa FC Botoşani, într-un meci din etapa a XXV-a din Casa Liga 1. Golurile au fost marcate de Tănase (min. 55) şi Olaru (min. 66).