Toni Conceicao este în discuţii cu o formaţie din Superliga, după cum a dezvăluit preşedintele echipei.
Este vorba despre Poli Iaşi, formaţie care a rămas fără antrenor după despărţirea de Tony Da Silva, iar Cornel Şfaiţer a dezvăluit că se află în discuţii cu Conceicao şi aşteaptă un răspuns din partea portughezului.
Citește și
Preşedintele moldovenilor a discutat şi cu Cristiano Bergodi, dar şi cu Adi Mutu, ambii refuzând oferta făcută de Poli Iaşi.
„Am vorbit cu Cristiano Bergodi. Ştiam că el mai aşteaptă ceva din Arabia Saudită. Am avut o discuţie şi cu Adi Mutu, care mi-a spus că aşteaptă o ofertă din străinătate. Mi-a mulţumit frumos că m-am gândit la dânsul.
Acum, Toni Conceicao. Nu vă ascund faptul că aştept în cursul zilei de azi un răspuns. Analizează foarte bine Iaşiul, e un antrenor cu multă experienţă şi cunoaşte foarte bine campionatul României.
Astăzi va da răspunsul Toni Conceicao. Dacă nu, mă voi orienta către un român şi asta este", a spus Cornel Şfaiţer, la Digi Sport.