Unai Emery, antrenorul echipei Villarreal, noua campioană a Ligii Europa, a declarat că jucătorii săi nu au exersat executarea loviturilor de la 11 metri.
"Secretul este munca. Jucătorii au arătat o frumoasă mentalitate pe tot parcursul competiţiei şi în finală. Am reuşit să rezistăm împotriva unui adversar bun, să înscriem când am putut şi să terminăm mai bine decât ei. Loviturile de departajate nu sunt atât de mult o loterie: trebuie să ai un cap tare în momentul de maximă presiune al execuţiei, iar jucătorii au fost fabuloşi.
Citește și
Încerc să le ofer tot ce le permite să lucreze mai bine şi să-şi cunoască adversarul, lucruri care să-i facă să crească în adversitate. Trebuie să răspunzi întotdeauna prezent în faţa circumstanţelor. În acest sezon, nu am lucrat la penaltiuri (n.r. - la antrenamente), dar jucătorii au fost fabuloşi. Este uimitor şi minunat că toată lumea a înscris. Este o mândrie pentru Villarreal, pentru preşedintele său, pentru proiectul său", a declarat Emery.
Formaţia Villarreal a câştigat pentru prima dată Liga Europa, miercuri seară, la Gdansk, învingând echipa Manchester United în urma loviturilor de departajare, scor 12-11.
La finalul prelungirilor, scorul a fost 1-1, golurile fiind marcate de Gerard Moreno ’29 pentru Villarreal şi Cavani ’55 pentru United.
La loviturile de departajare, scor 11-10, toţi jucătorii echipei spaniole au marcat, inclusiv portarul Rulli, în timp ce de la Manchetser United a ratat portarul De Gea.
Pentru Unai Emery, acesta a fost al patrulea trofeu al Ligii Europa cucerit în carieră, după cele cu FC Sevilla din perioada 2014-2016.