Tatăl starului spaniol de fotbal Lamine Yamal a fost externat din spital, vineri, la două zile după ce a fost înjunghiat în oraşul său natal Mataró, în Catalonia (nord-est), potrivit imaginilor televizate, relatează lefigaro.fr.
Imaginile filmate de Antena 3 îl arată pe Mounir Nasraoui înconjurat de prieteni în cartierul acestui oraş, la aproximativ 30 km nord de Barcelona, unde a crescut Yamal şi unde o parte din familia sa locuieşte încă.
Citește și
Tatăl lui Lamine Yamal, în vârstă de 17 ani, atacantul FC Barcelona care a câştigat Campionatul European cu Spania în iulie, a postat, de asemenea, mesaje pe reţelele de socializare în care mulţumeşte familiei sale şi poliţiştilor care au intervenit după atac. În special, el l-a lăudat pe poliţistul care „i-a pansat rana de pe piept din care se scurgea cel mai mult sânge”.
Patru persoane arestate după atac au compărut de asemenea vineri în faţa unui judecător, care a menţinut unul dintre suspecţi în arest şi i-a eliberat pe ceilalţi sub control judiciar. Ancheta a fost deschisă pentru vătămare corporală şi tentativă de omucidere.
Mounir Nasraoui fusese înjunghiat de mai multe ori miercuri seara într-o parcare din cartierul Rocafonda. Potrivit cotidianului La Vanguardia din Barcelona, înjunghierea a avut loc după o ceartă cu nişte bărbaţi care s-au apropiat de el în timp ce îşi plimba câinele şi au revenit pentru a-l ataca. El a fost internat în spital în stare gravă, dar stabilă.
Yamal şi-a făcut debutul pentru FC Barcelona în 2023, la vârsta de 15 ani, şi de atunci s-a impus ca unul dintre cele mai mari talente ale fotbalului mondial. Tatăl său a devenit celebru în timpul Euro-2024, pe care Yamal l-a câştigat cu Spania, datorită postărilor sale pe reţelele sociale şi apariţiilor sale în mass-media.