Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat, miercuri, că sportiva Salwa Eid Naser, campioana mondială en titre la atletism, în proba de 400 m, a fost suspemdată pe o perioadă de doi ani.
Citește și
Toare rezultatele obţinute de atletă începând din data de 25 noiembrie 2019 vor fi anulate, astfel că sportiva va trebui să înapoieze medaliile, titlurile, punctele şi premiile obţinute.
TAS a acceptat apelurile World Athletics şi WADA după decizia tribunalului disciplinar al World Athletics din 14 octombrie 2020, prin care se hotărâse că Eid Naser nu a comis o încălcare a regulamentelor antidoping.
În iunie 2020, Salwa Eid Naser a fost suspendată provizoriu după ce nu a fost găsită de trei ori de agenţii antidoping.
Regulile antidoping ale World Athletics prevăd că trei eşecuri de localizare într-o perioadă de 12 luni constituie o infracţiune pentru care sancţiunea aplicabilă este o suspendare de doi ani. Aceasta poate fi redusă la minimum un an, în funcţie de circumstanţe.