Takaaki Nakagami va pleca din pole-position, în a doua etapă din MotoGP care se dispută pe circuitul de la Aragon (Spania). Este prima plecare de pe primul loc la clasa mare al unui pilot din Japonia, după o pauză de 16 ani. Precedenta performanţă era stabilită de Makoto Tamada, pe o motocicletă Honda.
Nakagami a controlat sesiunea decisivă de calificări şi şi-a trecut în CV primul pole din carieră cu un avans clar, în faţa lui Franco Morbidelli. De pe ultimul loc al primei grile va pleca Alex Rins, de la Suzuki.
Citește și
Mare absent al etapei iberice este Valentino Rossi, care este în izolare, fiind pozitiv cu Coronavirus.
Marele Premiu de la Aragon este în direct pe Look Sport 3 Motors&Fights, duminică, de la ora 15:10.