Tehnicienii Luis Enrique şi Xavi şi-au lăudat echipele după prestaţia de miercuri, din turul sferturilor Ligii Campionilor. Şi Enrique şi Xavi cred în calificare în retur.
"Evident că este o înfrângere care nu ne place. Am avut câteva momente bune. Barça a jucat foarte bine, iar după pauză am schimbat câteva lucruri şi prestaţia noastră a fost mai bună.
Citește și
Am alternat momentele bune cu cele mai dificile, dar, în final, acest rezultat nu este pozitiv. Nu am nicio îndoială că putem schimba lucrurile. Avem şase zile pentru a ne pregăti pentru a doua etapă. Trebuie să câştigăm pentru a ne califica. Schimbarea regulii golurilor în deplasare înseamnă că există şi mai mult spaţiu de manevră. Vom merge la Barcelona pentru a câştiga şi suntem capabili să facem acest lucru", a spus Luis Enrique, antrenorul echipei PSG.
Antrenorul Barcelonei, Xavi, a fost încântat de victoria echipei sale cu 3-2 în faţa Parisului, miercuri, pe Parc des Princes, deşi a avertizat că returul va fi foarte dificil marţea viitoare. "Am jucat bine, apărarea noastră a înţeles ce trebuie să facem şi i-am marcat bine pe parizieni", a declarat antrenorul blaugrana după prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. "Am crezut că favorită era PSG, dar noi am lucrat bine în apărare, am presat bine, sunt foarte mulţumit de prestaţie şi toţi fanii pot fi fericiţi", a adăugat el.
FC Barcelona a trecut de PSG, scor 3-2, miercuri seară, în turul sfetturilor Ligii Campionilor. Returul are loc la 16 aprilie.