Rapid este de neoprit pe piaţa de mercato. Giuleştenii au bifat un nou transfer important, al şaptelea din această iarnă.
Jakub Hromada (27 de ani) a semnat cu echipa antrenată de Cristiano Bergodi. Acesta are un CV solid pentru Superliga, fiind dublu campion al Cehiei, cu Slavia Praga. De asemenea, în tricoul primei reprezentative a bifat 4 selecţii.
Citește și
”La finalul perioadei de transferuri, agentul meu m-a sunat să-mi spună despre Rapid. La început, nu aveam nicio idee despre ce înseamnă fotbalul în România, despre club. M-am informat de la jucătorii români sau de la jucătorii slovaci care joacă sau au jucat în România şi toţi mi-am spus doar lucruri pozitive, despre club, despre oraş, iar după aceea a fost uşor să iau o decizie. S-a făcut totul în 48 de ore şi acum sunt aici şi sunt foarte fericit.
Ştiu filosofia acestui club, mi-a fost explicată. Aţi făcut o treabă excelentă în ultimii 3 ani şi este o plăcere pentru mine să fac parte din acest proiect şi sper să ajut echipa cât de mult pot. Sper să luăm titlul. Acesta este obiectivul nostru şi visăm la asta. În ultimii doi ani nu am câştigat titlul cu Slavia, aşa că sper ca acum să fie opusul. O să dăm 100 % şi vom face tot posibilul.
Să fiu sincer, nu sunt un jucător cu multe assist-uri sau goluri, cred că sunt mai fericit atunci când echipa nu primeşte gol sau adversarul nu reuşeşte să tragă la poartă. Asta este treaba mea, de aceea am venit aici. Vreau să ajut echipa şi în zona ofensivă, bineînţeles, dar nu prea am marcat în cariera mea. Obiectivele echipei sunt cele mai importante pentru mine. Mereu dau 100%”, a spus slovacul, la Rapid TV.
În acest sezon, Hromada a bifat 11 apariţii la Slavia, fără să marcheze.
Mijlocaşul a mai trecut în carieră pe la: Pro Vercelli, Sampdoria, FK Senica, Viktoria Plzen şi Slovan Liberec.
- Borisav Burmaz, Ermal Krasniqi, Marian Aioani, Florent Hasani, Damjan Djokovic şi Florin Vulturar sunt celelalte transferuri ale iernii la Rapid.