Mircea Rednic a luat două decizii radicale după ruşinea suferită de Dinamo în confruntarea cu Academica Clinceni. Antrenorul a hotărât să îi scoată din lot pe doi dintre jucători, pe Steliano Filip (27 de ani) şi Cosmin Matei (30 de ani), care, probabil, în vară vor şi părăsi echipa.
Filip a vorbit despre acest subiect şi a declarat că respectă decizia tehnicianului, însă nu îneţelege de ce a primit această pedeapsă. El a punctat faptul că vrea să ajute, cu care a semnat, deşi a avut oferte mai bune din alte părţi.
Citește și
”Respect decizia antrenorului de a nu fi în lotul primei echipe. Nu înţeleg această decizie, dar o respect. Tot ce vreau este să ajut Dinamo să îşi revină cât mai repede. Eu am avut oferte multe mai bune din punct de vedere financiar şi am ales să vin aici. Lumea nu ştie multe lucruri despre sacrificiile pe care le-am făcut, dar nu vreau să vorbesc eu singur despre mine. Vreau să îmi văd de treaba mea şi să ajut Dinamo. Nu pot ajuta cu nimic însă dacă sunt la echipa a doua!
(n.r. despre scandalurile de la Dinamo) Nu mai vreau să existe scandaluri în presă, aşa cum a fost în ultima vreme. Mă simt acuzat şi nu am nicio vină şi nicio legătură! Repet, tot ce vreau e să se salveze echipa!”, a spus Filip, pentru ProSport.