România întâlneşte Olanda într-un duel ce face parte din optimile de finală de la EURO 2024. Partida va avea loc cu începere de la ora 19:00 şi va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul PrimaSport.ro.
Cody Gakpo a prefaţat duelul cu România şi a menţionat trei „tricolori” . Starul lui Liverpool a vorbit despre duelul direct pe care îl va avea cu Andrei Raţiu şi i-a lăudat şi pe Dennis Man şi Ianis Hagi, despre care a spus driblează bine.
Citește și
„Trebuie să-i pun probleme (n.r.-Andrei Raţiu), să intru în dueluri şi să încerc să trec de el. Aştept cu nerăbdare.
Trebuie să luptăm din prima secundă. Ne-am antrenat bine săptămâna aceasta şi am pus la punct un plan de luptă bun. Nu s-au schimbat prea multe după meciul cu Austria, toată lumea a fost dezamăgită şi ştia că lucrurile trebuie să se îmbunătăţească.
Ştim că am dezamăgit puţin ţara în meciul precedent, dar simţim că încrederea în grup creşte. E frumos când toată ţara este în spatele tău. Alergăm puţin mai repede datorită acelui zid portocaliu din spatele porţii.
I-am urmărit, au jucători buni. Au o echipă bună cu jucători care driblează bine, Hagi şi Man. Şi linia de apărare este bună”, a declarat Cody Gakpo, la conferinţa de presă premergătoare meciului din optimi
Suporterii pot urmări toate meciurile turneului final EURO 2024, în direct, în Parcul Titan, pe Insula Euro! In fiecare seară, un DJ va întreţine atmosfera pe insulă. Pe 2 iulie, la ora 21.00, după meciul România-Olanda, va concerta Cabron.
Evenimentul este susţinut de Betano şi Hidroelectrica.